Indeplinirea obiectivelor – al saselea pas: pasi pentru realizare

Saptamana trecuta am determinat posibilitatile de realizare a obiectivelor noastre, iar in saptamana aceasta stabilim pasii necesari pentru realizarea lor.

Cel mai important este sa vedem care este primul pas. Sa ne intrebam: “Ce actiuni sunt necesare, concret?” Raspunzand la aceasta intrebare, practic ne putem pune in miscare spre realizarea obiectivelor. De exemplu, pentru a face 1000 Euro, primul pas poate fi 100 Euro si apoi vedem care sunt actiunile necesare pentru a face 100 Euro.

De asemenea, este foarte important sa ne implicam si simturile in acest proces: “Cand realizez primul pas, cum ma simt? Ce vad? Ce aud? Ce miros percep? Ce gust percep?” Astfel, putem ancora mai bine actiunile pe care le facem. Apoi ne intrebam: “Cum voi sti ca acest pas ma apropie de atingerea obiectivului?” La fel ca pe harta, vrem sa ne asiguram ca mergem in directia stabilita.

Apoi repetam acelasi proces pentru pasii urmatori. In primul rand, identificam care sunt obiectivele partiale pe care le avem in vedere si care sunt actiunile necesare pentru fiecare obiectiv partial. Dupa aceea, identificam senzorial obiectivele partiale si ne raspundem la intrebarea: “Cum voi sti ca fiecare pas ma apropie de atingerea obiectivului?”

This entry was posted in Dezvoltare personala, Newsletter. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>