Vulturul si gainile

“Era primavara si 1 om, strabatand padurea, a gasit 1 pui de vultur, cazut din cuib, l-a adus acasa si l-a pus in curte, unde acesta a-nvatat repede sa ciuguleasca mancarea gainilor si sa se poarte ca ele
Intr-o zi, un naturalist, in trecere pe-acolo, a intrebat pe gospodar:
– Cum un vultur, regele pasarilor, a ajuns sa traiasca printre gaini?
– Fiindca l-am hranit cu mancarea gainilor si l-am invatat sa se poarte si sa fie-o gaina, deci nu mai este vultur
– Totusi, a insistat naturalistul, are inima si-aripile unui vultur si poate, desigur, invata sa zboare!
Dupa ce s-au sfatuit multa vreme, cei 2 au hotarat sa vada daca acest lucru ar fi cu putinta
Naturalistul a luat cu delicatete vulturul in brate si-a spus:
– Tu-apartii cerului, nu pamantului. Deschide-ti aripile si zboara!
Dar vulturul parea nesigur. Nu stia bine cine era si vazand gainile, care ciuguleau prin curte, s-a-ntors degraba la ele
Fara sa se descurajeze, naturalistul s-a-ntors a 2-a zi, a luat vulturul, l-a urcat pe acoperisul casei si i-a spus:
– Tu-esti vultur, deschide-ti aripile si zboara!
Dar tanarului vultur i-era frica de-aceasta noutate si s-a-ntors inapoi, sa ciuguleasca alaturi de gaini
A 3-a zi, naturalistul s-a sculat devreme, a luat vulturul si l-a dus pe varful unui deal inalt. Acolo-a ridicat in sus, cat ii permiteau bratele, pe regele pasarilor, si i-a spus cu dragoste si-ncredere:
– Esti 1 vultur, apartii cerului si pamantului, deschide-ti aripile si zboara!
Vulturul a privit in jur, s-a uitat spre vale, la curtea cu gaini, apoi spre cerul azuriu. Dar nu si-a luat zborul inca
Atunci, naturalistul s-a urcat mai sus, pe-o stanca si l-a-ntins catre Soare
Vulturul a-nceput sa tremure. Incet, incet si-a deschis aripile. In sfarsit, c-un strigat de triumf, si-a luat zborul spre cer
S-ar putea ca vulturul sa-si aminteasca si-acum de gaini, s-ar putea ca, din cand in cand, sa viziteze poiana, dar dupa cat se stie nu s-a mai-ntors niciodata sa traiasca ca 1 gaina”