De obicei revelionul este asociat cu petrecerile sau bilanturile anului care trece si planurile pentru anul care urmeaza. De aceasta data, am ales sa-i dau o alta semnificatie. Si anume: continuitatea. <3
Si ce modalitate este mai potrivita decat alergarea? Esenta ei este insasi miscarea, deplasarea, continuitatea. Un pas dupa altul.
Astfel ca am organizat o alergare de 6 ore de la ora 18:15 (31 decembrie 2014) pana la ora 00:15 (1 ianuarie 2014). Dupa experienta de Craciun cu “Alearga Porcu’”, si acest eveniment s-a raspandit si in alte orase din Romania: Iasi si Cluj-Napoca.
Si pentru a simti mai bine atmosfera de iarna, natura ne-a oferit niste bonusuri: zapada, gheata si ger. Temperatura in Bucuresti a fost de aproximativ -15 C la ora 18, a coborat pana spre -20 C la miezul noptii si s-a simtit si mai putin. 
Locul de desfasurare a fost Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR), locul traditional de desfasurare a maratoanelor in Bucuresti. Cum o tura de parc are 3 km si ceva, am stabilit ca la fiecare ora si un numar complet de ture, sa schimbam sensul de alergare.
Pachetul meu de baza de alimentare a fost ca pentru ultramaratoane, adica: kryptonita, glucoza, magneziu, batoane de proteine si dropsuri. Am mai adaugat cateva pachete de biscuiti, asa sa fie acolo. Ca hidratare, am avut 3 sticle de jumatate din plastic, in care au fost 3 tipuri de lichide: apa simpla, apa cu un strop de tuica si whisky. 
Dupa ce am ajuns la zona de start, am facut o scurta incalzire si cateva fotografii si am constatat ca eram singur. Cand ma pregateam sa incep, vine Mihai in fuga si pornim impreuna. Dupa o scurta distanta, ne intalnim si cu Radu si astfel formam o echipa de Gerar si parcurgem impreuna aproape 3 ture.
Dupa ce a plecat Mihai, a ajuns Cosmin si am alergat si cu el o tura. Apoi am ramas doar cu Radu pana la a sasea tura. Aproape o tura am parcurs-o singur, dupa care a venit Lilica si am alergat impreuna pana la final. Acum, alergat e mult spus. A fost mai degraba o combinatie intre mers alert, mars, patinat si schiat.
Cea mai mare binecuvantare a fost o casuta-butic, care a fost deschisa pana dupa miezul noptii. Era aproape de zona unde se tinea concertul de revelion. Si da, au fost aproximativ 100 de persoane care au stat in ger sa asculte muzica. 
Casuta a reprezentat punctul nostru de hidratare cu ceai si ciocolata calda. Evident ca rucsacul cu cele pregatite a fost doar pentru a avea o greutate in plus. Deoarece am luat doar 2 guri de apa semi-inghetata si am mancat un pachet de biscuiti, o jumatate de baton inghetat si cateva boabe de kryptonita.
Cat timp eram in miscare, ne simteam destul de bine, mai ales ca temperatura. Provocarea cea mai mare era revenirea dupa ce ne opream, deoarece dura aproape 2 km pana la re-reglarea temperaturii. <3
Pentru mine, ultimul tur a reprezentat un adevarat calvar. Mintea deja incepuse petrecerea, iar corpul voia un dus. Mai auzeam din cand in cand pocnetul artificiilor si mai vedeam cate o forma de lumini care se raspandea pe cer. Picioarele nu mai raspundeau la comenzi, dar din fericire ma ajutau sa ma deplasez intr-un mod mecanic.
La final ne-a intampinat grupul de la alergarea de miercuri seara si am simtit sentimente foarte placute de euforie si entuziasm. Am aprins artificii, am ciocnit un pahar de sampanie si am facut mai multe poze. Evident, am luat si o gura de whisky, ca doar nu-l plimbasem degeaba in 2 ani.
Ca experiment, din cele 3 sticle pe care le-am avut, cea cu apa simpla a facut un ditamai aisberg-ul, iar celelalte 2 s-au mentinut in stare lichida. Ca distanta parcursa, Lilica a facut 7 ture, adica peste un semimaraton, iar mie mi-au iesit in total 13 ture, adica aproximativ 40 km.
A fost o experienta inedita si sunt recunoscator ca am izbutit sa o parcurg cu bine. M-am gandit de mai multe ori la Adriana si la cum a reusit ea sa alerge 100 km in aproape 24 ore si pe conditiile din Antarctica (-30 C si vant de 70 km/ora). Si mi-a fost inca o data sursa de inspiratie.
Si prietenii nostri de la Iasi si Cluj-Napoca au petrecut revelionul in alergare si astfel am impartasit impreuna o experienta comuna, facand astfel distantele dintre orase neinsemnate.
La intoarcere, in metrou, am luat un pliculet de magneziu, iar dupa ce am facut dus, am mancat sarmale si eram ca nou. M-am intors apoi la grupul de suporteri cu care am petrecut pana dimineata.
Dupa o zi de revenire, a urmat cantonamentul de 2 zile de la Buftea cu prilejul aniversarii Irinei. Cum a fost primul din an, ne-am incarcat energia si am discutat planurile pentru calatoria care urmeaza. 
La multi ani