In articolul trecut am vorbit despre actiune, iar acum urmeaza sa abordam actiunile bogatiei.
Robert Kiyosaki spune ca exista o implicatie directa in ordinea “Esti – Faci – Ai“. Adica prin ceea ce suntem (prin identitatea noastra) determinam ceea ce facem (prin actiunile noastre) si determinam ceea ce avem.
John Maxwell a scris: “Poti alege sa te gandesti la ceea ce vrei sa te gandesti – si la ce anume sa nu te gandesti. Prin faptul ca iti gestionezi gandurile, iti gestionezi atitudinea. Prin gestionarea atitudinii, iti controlezi actiunile. Prin controlarea actiunilor, iti poti schimba viata!”
Prin actiunile bogatiei ne referim la ceea ce putem face pentru a deveni bogati. Pentru aceasta, este suficient sa observam ce fac cei care sunt deja bogati. Propun sa punctam 5 actiuni periodice ce aduc rezultate semnificative:
- Planificare si disciplina: Cum ne planificam viata si cat de disciplinati suntem? Adesea ne planificam vacanta mai mult decat viata. Cu cat ne planificam mai bine fiecare zi si suntem disciplinati fata de planificarea pe care o facem, cu atat ne mentinem mai bine pe directia scopurilor noastre si ajungem mai repede la ele.
- Efort suplimentar: Ce inseamna un pas in plus? O ora in plus pe zi inseamna 365 de ore pe an, adica peste 15 zile; in 10 ani inseamna peste 152 de zile, iar in 50 de ani peste 760 de zile, adica mai bine de 2 ani. Oare ce am putea face in acest timp pentru a ne atinge obiectivele?
- Dezvoltare continua: Avem un plan de dezvoltare personala? Cea mai buna investitie pe care o putem face este in noi insine si in dezvoltarea personala a noastra. Putem investi in case care se darama, in afaceri care dau faliment, in obiecte care se pierd, dar cunostintele si experienta se acumuleaza si creste continuu.
- Construirea relatiilor: Ce relatie putem dezvolta astazi? Pe cine putem ajuta? Cu cine putem impartasi experienta? De la cine putem invata? Pe cine putem invata? Cu cine ne putem distra?
- Crearea mostenirii: Ce lasam mostenire? Putem lasa case, masini, obiecte, bani, sau putem lasa cunostinte, experienta, invatatura, pregatire pentru a fi multiplicate. Putem investi in oameni care sa investeasca la randul lor mai departe in alti oameni pentru a aduce valoare si a crea un progres continuu.
Si incheiem cu un citat al lui Richard DeVos: “Lucrurile simple, intreprinse in mod constant, cu viziune si integritate, te vor ajuta sa te transformi dintr-un individ obisnuit intr-unul extraordinar.“