Pentru mine, sportul este o mare pasiune si imi place atat sa particip activ, cat si sa fiu spectator. După ce am reusit sa rezolv in mare parte problemele de sanatate pe care le-am avut în copilarie, am inceput alergarea in anii studentiei prin participarea la diverse crosuri. 
Prima competitie importanta la care am concurat a fost in 2011. La o petrecere, niste prieteni mi-au propus sa facem o stafeta la Maratonul International Bucuresti care urma sa se desfasoare peste cateva luni. Am acceptat si am marit treptat distanta de la antrenamente pentru a ma pregati pentru cei 10,5 km cat aveam de alergat. Reprezenta o provocare pentru mine deoarece eram obisnuit cu distante de maxim 3-5 km.
Am avut parte de o surpriza placuta de a fi sponsorizati de Nutrilite care ne-a oferit inscrierea in competitie si cate un pachet de suplimente care sa ne ajute la pregatire. Ziua evenimentului a fost foarte emotionanta, mai ales cu atatia participanti, voluntari si suporteri in jur. Cum eram cel mai lent din echipa, aveam sa fiu in primul schimb si urma sa pornesc impreuna cu intreg plutonul.
Cu o vreme si un traseu mai putin favorabile, alergarea a fost o mare provocare si am incheiat schimbul in 1:08. Ceilalti colegi au obtinut rezultate mult mai bune si ne-am clasat pe locul 21 cu un timp total de 3:31. 
Daca acesta a fost prima competitie importanta la care am participat, editia din anul urmator a reprezentat trecerea catre cursele pe distante lungi. Antrenamentele din lunile dupa evenimentul din 2011 au fost tot pe distante scurte.
In vara, m-am orientat catre o alta provocare pentru Maratonul International Bucuresti din toamna. De această data, am primit sponsorizare pentru inscriere de la Vodafone. Cum traseul de la semimaraton si maraton erau la fel, iar cei de la maraton aveau sa-l parcurga de 2 ori, m-am decis sa alerg semimaratonul. Se terminasera lucrarile de modernizare ale Stadionului National, iar traseul a inclus si o bucla in jurul lui, astfel devenind ceva mai atractiv. 
Am avut o vara destul de agitata in plan personal, iar antrenamentele pentru semimaraton m-au ajutat sa ma relaxez si sa-mi pastrez echilibrul interior. Am preferat sa alerg de cateva ori pe saptamana si mai ales seara. Era o perioada in care eram orientat mai mult pe scopuri si obiective, iar emisfera stanga era mai activa. Astfel ca planul pentru semimaraton avea sa fie unul rational si calculat. Mi-am propus sa alerg cu un ritm constant de 6 min/km si sa obtin un rezultat de aproximativ 2:06.
Fratele meu care ma sustinuse cu un an in urma, a ales sa participe si el la Cursa Populara, asa ca ne-am antrenat de cateva ori impreuna. In septembrie am alergat amandoi la Crosul Societatii Civile din Parcul Herastrau care a reprezentat singurul eveniment din programul de pregatire. A decurs destul de bine si ma gandeam ca obiectivul stabilit pentru semimaraton era realizabil. 
In ultimele saptamani dinaintea marii provocari, m-am concentrat mai mult pe antrenamentele mentale. Am analizat traseul in detaliu si l-am parcurs imaginar de mai multe ori. Pregatirea fizica decursese multumitor si stiam ca partea mentala avea sa decida succesul.
In dimineata competitiei de la Maratonul International, am ajuns devreme, mi-am facut temeinic incalzirea, am mai parcurs o data imaginar traseul si apoi m-am asezat in zona de start. Eram ca un robot: aveam programul incarcat, eram concentrat, stiam ce aveam de facut, iar emotiile erau aproape inexistente.
Aveam la dispozitie 2:06 pentru a parcurge traseul. Asta era tot ce conta. Eram eu si cu cronometrul.
Nu vedeam si nu auzeam aproape nimic in jur. Nici nu mi-am dat seama cand s-a dat startul, mai ales ca eram mai in spate si a durat ceva pana am inceput deplasarea. Primul scop era sa scap de multime si sa-mi gasesc ritmul. Dupa primul kilometru, era deja bifat si incepea prima linie dreapta. La fiecare borna kilometrica verificam timpul pe ceas si de fiecare data se incadra in obiectivul stabilit.
Spre Piata Muncii, ne-am intalnit cu negrii care deja se intorceau si ma intrebam cum reuseau sa alerge asa repede. M-am bucurat putin cand am inconjurat Arena Nationala, dupa care am fost distras de diverse ganduri si intrebari: sunt destul de in urma; unii alearga mai repede; sa alerg mai repede? reusesc sa termin? reusesc sa mentin ritmul?
La intoarcerea spre Piata Constitutiei, mi-am dat seama ca am consumat cam multa energie. Pe atunci nu stiam despre nutritia si hidratarea din timpul curselor. Am avut noroc ca am intalnit un grup de prieteni care alergasera la Cursa Populara si mi-au dat o sticla de apa. Dupa ce am baut, parca mi-am mai revenit si mi-am zis ca e important sa trec pe la punctul de alimentare inainte de urcarea pe Calea Victoriei.
Pana sa ajung acolo, am vorbit la telefon cu fratele meu care terminase alergarea si am stabilit sa ne intalnim spre Eroilor. Dupa ce m-am alimentat si hidratat inainte de Calea Victoriei, am luat in piept panta abrupta si am mers pana intr-o zona mai domoala. Am revenit treptat la ritmul obisnuit si am accelerat pe coborare pentru a recupera. A functionat si m-am incadrat in media stabilita si pe acea zona.
Mai ramasese ultima parte cu provocarile ei: aproape nesfarsitul parcurs pana la intoarcerea de la Eroilor; putinele resurse de energie ramase; vocile tot mai puternice din cap. Ajutorul a venit de la fratele meu care m-a asteptat pe traseu si m-a insotit in alergare pana aproape de final.
Am trecut linia de sosire in 2:05, ceea ce a reprezentat indeplinirea obiectivului. Mai ramasesem cu energie si mai puteam continua cativa kilometri, semn ca puteam obtine un rezultat mai bun. Efortul l-am resimtit ulterior dupa ce 2 zile dupa competitie m-am dat cu greu jos din pat.
Semimaratonul din 7 octombrie 2012 a insemnat un mare plus de incredere si a reprezentat trecerea catre cursele pe distante lungi. Au urmat numeroase maratoane si chiar ultramaratoane.
Povestea merge mai departe.
(Articolul a aparut si pe site-ul Ro Club Maraton in cadrul concursului “Maratonul Meu”)