Miercuri, 1 octombrie, a fost inmormantat Inaltpreasfintitul Parinte Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului.
Nicolae Corneanu s-a nascut la 21 noiembrie 1923 in Caransebes intr-o familie de preoti. A urmat cursurile scolii elementare si pe cele liceale la Caransebes, apoi s-a inscris la Facultatea de Teologie din Bucuresti. Dupa absolvirea facultatii, s-a inscris la doctorat, iar in 30 iunie 1949 si-a sustinut teza cu titlul: “Viata si petrecerea Sfantului Antonie cel Mare. Inceputurile monahismului crestin pe Valea Nilului”, sub coordonarea regretatului profesor Ioan G. Coman.
A fost hirotonit diacon in 1943 si preot in 1960. La 15 decembrie 1960, a fost ales episcop al Aradului, Ienopolei si Halmagiului. La 15 ianuarie 1961, a fost hirotonit arhiereu de catre Patriarhul Justinian Marina in biserica “Sfantul Spiridon Nou” din Bucuresti, instalarea ca Episcop al Aradului avand loc la 22 ianuarie acelasi an in Catedrala Episcopala din Arad. La 17 februarie 1962, a fost ales Arhiepiscop al Timisoarei si Caransebesului si Mitropolit al Banatului, intronizarea fiind savarsita de Patriarhul Justinian Marina si alti ierarhi ai Sfantului Sinod in Catedrala Mitropolitana din Timisoara la 4 martie acelasi an.
La 4 martie 1990, IPS Nicolae Corneanu l-a hirotonit in Catedrala Mitropolitana ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, cu titlul de Lugojanul, pe Daniel Ciobotea, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.
Din cei aproape 91 de ani de viata, Nicolae Corneanu si-a dedicat 71 ani slujirii preotesti si 52 ani activitatii arhieresti. A avut realizari numeroase si insemnate ca Arhiepiscop si Mitropolit, printre care biserici, manastiri si edificii noi, activitate editoriala si publicistica, infiintarea unei Facultati de Teologie, institutii si programe social-filantropice.
IPS Nicolae a trecut la Domnul duminica, 28 septembrie, la ora 23:10. Mitropolitul s-a confruntat in ultima perioada cu probleme de sanatate si a fost internat de doua ori in acest an la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timisoara. Catedrala Mitropolitana din Timisoara a fost timp de trei zile loc de pelerinaj pentru credinciosii care au venit sa-si ia ramas bun de la Mitropolitul Nicolae Corneanu.
Slujba Inmormantarii a fost oficiata de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, impreuna cu un sobor de 16 ierarhi. Inaintea de aceasta slujba, a fost oficiata Sfanta Liturghie Arhiereasca de un sobor de ierarhi in frunte cu Inaltpreasfintitul Parinte Laurentiu, Mitropolitul Ardealului.
La finalul slujbei, trupul neinsufletit a fost purtat imprejurul Catedralei Mitropolitane si apoi a fost inmormantat in cripta ierarhilor Mitropoliei Banatului, de sub altarul sfantului locas, alaturi de predecesorul sau, Mitropolitul Vasile Lazarescu. Nascut la praznuirea Intrarii Maicii Domnului in Biserica pe 23 noiembrie, a fost inmormantat pe 1 octombrie, la sarbatoarea Acoperamantului Maicii Domnului.
Dupa inhumare, vreme de 40 de zile, la Timisoara va fi doliu, iar dupa cel mult alte 20 de zile, Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane va alege un nou Mitropolit al Banatului. In aceasta perioada, Loctiitor de Arhiepiscop al Timisoarei si Mitropolit al Banatului este Preafericitul Parinte Patriarh Daniel.