Cristian Matei

Saptamana trecuta am aflat cum actiunile mici ale lui Pablo au dus la progrese in constructia conductei si acum urmeaza sa vedem care au fost rezultatele.

Situatia se schimba

Zilele s-au transformat in luni. Intr-o buna zi, Pablo isi dadu seama ca ajunsese cu conducta la jumatate, iar asta insemna ca nu mai trebuia sa faca decat jumatate de drum ca sa isi umple galetile cu apa! Pablo folosi timpul ramas ca sa lucreze la conducta. Ziua in care aceasta avea sa fie gata era din ce in ce mai aproape.

In vreme ce se odihnea, Pablo isi privea vechiul tovaras spetindu-se sa care galeti. Umerii lui Bruno erau tot mai incovoiati. Era garbovit de durere, iar pasii ii erau ingreunati de truda zilnica. Bruno era manios si ursuz, blestemand soarta care il condamna sa care galeti cat era ziulica de lunga, pana la sfarsitul vietii.

Incepu sa stea mai putin la munca si mai mult in crasma. Cand crasmarii il vedeau pe Bruno apropiindu-se, sopteau: “Uite-l pe Bruno, caratorul de galeti” si chicoteau cand betivanul satului maimutarea statul garbovit si umbletul tarsait al lui Bruno. Bruno nu mai dadea de baut si nu mai spunea glume, preferand sa stea singur intr-un cotlon intunecat, inconjurat de sticle goale.

In cele din urma, pentru Pablo sosi ziua cea mare – terminase conducta! Oamenii s-au ingramadit sa vada apa tasnind din conducta in rezervorul satului! Acum ca satul avea o rezerva permanenta de apa proaspata, oamenii din imprejurimi se mutara aici, iar satul se mari si prospera.

Odata ce conducta a fost gata, Pablo nu a mai fost nevoit sa care apa. Apa ajungea in sat, fie ca el muncea sau nu. Apa curgea cand Pablo manca. Curgea cand dormea. Curgea la sfarsit de saptamana, cand Pablo se distra. Si cu cat curgea mai multa apa in sat, cu atat mai multi bani curgeau in buzunarele lui Pablo!

Pablo – omul cu conducta ajunsese sa fie cunoscut ca Pablo – facatorul de minuni. Politicienii il laudau pentru viziunea lui si il implorau sa candideze la functia de primar. Dar Pablo a inteles ca ceea ce realizase nu era o minune. Era pur si simplu prima etapa a unui vis mare, urias. Vedeti dumneavoastra, Pablo avea planuri care depaseau cu mult granitele satului.

Pablo si-a propus sa construiasca conducte in lumea intreaga!

Ce a urmat? Aflam saptamana viitoare.

In articolul precedent am aflat despre ideea lui Pablo de a construi o conducta care sa aduca apa de la rau in sat si acum urmeaza continuarea.

Actiunile mici dau rezultate mari

Pe cand Bruno lenevea in hamac serile si la sfarsit de saptamana, Pablo sapa mereu la conducta lui. In primele luni, Pablo nu prea avu cu ce sa se mandreasca de pe urma muncii lui. Era o treaba anevoioasa – chiar mai grea decat a lui Bruno, caci Pablo lucra si serile, si la sfarsit de saptamana.

Dar Pablo isi spunea mereu ca visurile de maine se construiesc prin sacrificiile de astazi. Sapa zi dupa zi, palma cu palma.

“Cate-o palma, cate-o palma, ispravesc pana la toamna”, canta el incetisor, izbind cu tarnacopul in pamantul pietros. Palmele s-au transformat intr-un cot… apoi in zece coti… apoi 20… 100…

“Durerea pe termen scurt e castig pe termen lung”, se gandea el cand se prabusea in coliba lui umila, istovit dupa o noua zi de munca. Isi masura succesul stabilindu-si obiective zilnice si indeplinindu-le, stiind ca, in timp, rezultatele vor depasi cu mult eforturile.

“Gandeste-te la rasplata”, isi spunea el in fiecare seara, scufundandu-se in somn, insotit de sunetul rasetelor de la crasma din sat.

“Gandeste-te la rasplata…”

In articolul urmator aflam care au fost rezultatele eforturilor lui Pablo.