Inteligenta financiara – niveluri financiare

Saptamana trecuta am avut ca tema venitul pasiv si activ, iar saptamana aceasta vorbim despre niveluri financiare.

Cum am concluzionat in articolul precedent, independenta financiara inseamna sa avem venitul pasiv mai mare sau egal cu cheltuielile. Acesta este unul dintre nivelurile financiare de referinta.

Evident, fiecare dintre noi avem propriile noastre niveluri financiare in functie de ceea ce ne dorim si de obiectivele pe care le avem. La fel cum fiecare avion are o anumita viteza de la care poate decola si se poate inalta, asa si noi avem un obiectiv financiar pentru a ajunge la anumite niveluri financiare.

Expertii financiari considera ca exista cel putin 3 niveluri financiare dupa care ne putem ghida: siguranta financiara, confortul financiar si libertatea financiara. Practic, sunt ca treptele de viteza la masini. Ceea ce pentru unii reprezinta siguranta financiara, pentru altii poate insemna confort financiar, iar pentru altii poate fi libertate financiara.

Siguranta financiara defineste nivelul la care consideram ca suntem protejati si securizati din punct de vedere financiar, avand un echilibru intre venituri si cheltuieli. Poate insemna sa avem venituri mai mari decat cheltuielile, sa avem venituri de 2 ori mai mari decat cheltuielile, sa avem venituri pasive cat cel putin jumatate din cheltuieli sau sa ne putem achita cheltuielile lunare si sa putem avea 2 vacante pe an impreuna cu familia. La acest nivel se incadreaza de obicei asigurarile de diverse tipuri (viata, sanatate, casa, masina), mai multe surse de venit (serviciu, o mica afacere proprie, mici proprietati sau investitii) si economiile.

Confortul financiar este nivelul la care ne simtim multumiti si relaxati din punct de vedere financiar, iar cheltuielile lunare sunt mai putin presante. Poate avem flexibilitate financiara, ne permitem sa mergem lunar in cate o vacanta, sa ne cumparam o noua masina sau casa, avem un venit pasiv care depaseste cheltuielile sau venitul ne creste periodic. La acest nivel sunt serviciile foarte bine platite, afacerile medii si profitabile, proprietati si investitii mai mari sau mai multe si conturi cu dobanzi mari.

Libertatea financiara este nivelul suprem la care simtim ca avem controlul si suntem liberi din punct de vedere financiar. Putem face ceea ce ne dorim fara sa fim constransi financiar, mergem un an in jurul lumii, ne cumparam noul model de masina sau o proprietate de lux pe malul marii, avem un venit pasiv de 10 ori mai mare decat cheltuielile sau ajutam organizatii caritabile. La acest nivel se incadreaza marile afaceri independente, portofolii mari de proprietati si investitii sau conturi multiple cu dobanzi mari.

Evident, pentru a ajunge pe un nivel financiar superior, le indeplinim intai pe cele intermediare. Dupa ce trecem de primul nivel, mergem la urmatorul si asa mai departe. Deci, pana la libertate financiara, avem confort financiar si siguranta financiara.

This entry was posted in Afaceri, Dezvoltare personala, Newsletter. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>