De este stiinta sau literatura,
Engleza, franceza, romana
Sau alta limba straina,
Cuvantu-mi este vesnica armura.
Cuvantul taie mai rau decat sabia,
Impunge mai rau decat lancea,
Dar mangaie mai bine decat orice atingere
Si vindeca si cea mai mare durere.
Nimeni nu ma poate opri vreodata
Sa scriu ce simt si ce gandesc,
Caci daca pierd cuvantu-n viata,
Degeaba-n lume mai traiesc.
Creionul si pixul arme-mi sunt,
Iar hartia-mi este scut;
In fiecare zi mai bine le ascut
Si pentru idealuri cu ele lupt.
Aceasta poezie am scris-o pe 8 octombrie 2005.
Buna,
Am dat din intamplare peste blogul tau…Nu am stiut ca scrii poezii! Ce frumos! Ai talent, sa stii! Si eu scriu de la 17 ani…mai mult proza si analize (auto)psihologice ca amator si dupa cum stii – articole – in mod profesionist…Sa stii ca acum fac legatura intre discutiile noastre in care simteai nevoia sa aflii raspunsuri si poezia asta…Tot ce iti pot spune este ca de cele mai multe ori este de vina varsta…Pe de o parte este normal sa te simti asa cum descrii in poezie, iar pe de alta parte e bine sa cercetezi mai serios cauzele neputintei resimtite…In orice caz, nu te resemna si nu renunta chiar daca te-ai simti in fundul “prapastiei” – cum se zice! Orice varsta are “prapastiile” ei! Si eu inca mai strabat multe dintre “prapastii”…
Poezia e scrisa acum 4 ani..sper sa fie ceva mai bine acum – in starea ta de spirit…
Am avut o surpriza placuta gasind blogul tau:)!
Bafta si iti doresc sa gasesti in primul rand raspunsuri la toate intrebarile tale si apoi ele sa fie cele pe care le astepti!
Delia
Pingback: Trilema - Un blog de Mircea Popescu. Ceea ce vedeti aici...
Vai de capul nostru!