Am alergat la Maratonul din Roma pentru Scoala de Valori

Maratona di Roma

Duminica, 23 martie, am alergat la Maratonul din Roma pentru Scoala de Valori. La eveniment au participat aproape 20.000 de alergatori la proba de 42 km si aproximativ 50.000 la cursa populara de 5 km.

Am ajuns miercuri seara in capitala Italiei si am avut 3 zile de vizitat inainte de maraton. Am vazut mare parte din partea turistica a Romei si am parcurs cativa zeci de kilometri, inclusiv cateva portiuni din traseu.

Dupa cum ma asteptam, am fost placut impresionat de bogatia spirituala, culturala si istorica. In plus, am avut oportunitatea de a ma conecta la puternica energie pozitiva pe care o simteam la fiecare pas. :D

In dimineata cursei ne-am intalnit cu numeroasa echipa a Romaniei si am facut o poza de grup. Dupa ce am avut parte de 3 zile insorite si calduroase, duminica ne-a intampinat o ploaie rece de primavara.

La start am realizat ce insemna un numar asa mare de oameni si am pornit in a doua jumatate a multimii la peste 9 minute dupa cronometrul oficial. Agitatia alergatorilor, incurajarile celor de pe margine, muzica de fanfara, ploaia racoritoare si zona de start amplasata in fata Forului Imperial au contribuit la intensificarea energiei pozitive. :P

Am pornit in forta si determinat sa ajung cat mai repede la cei cu un ritm cat mai apropiat de al meu. Mi-am dat seama ca nu mai aveam cum sa-i prind pe cei cu baloanele de 3:30, asa ca mai ramaneau cei de 4 ore si apoi de 3:45.

Primii 10 km i-am parcurs in ritmul meu de 5 minute pe km in slalom si depasind cateva mii de alergatori. Am prins si cateva grupuri de baloane, iar pe cei de 4 ore i-am ajuns abia dupa 20 km. Am incheiat prima jumatate la 1:50 si mi-am dat seama ca timpul final de 3:45 era realizabil. :)

Toate strategiile si calculele mi-au fost date peste cap in a doua jumatate. Principalele provocari au fost aglomeratia, vremea schimbatoare si traseul. Cu cat avansam, cu atat imi era mai dificil sa accelerez si sa depasesc. Traseul era din ce in ce mai solicitant, cu alternari de asfalt si piatra cubica, multe curbe si schimbari de nivel. La acestea s-au adaugat si capriciile vremii care alterna in cativa km intre soare si ploaie.

Ultima parte a fost o provocare mai ales mentala, deoarece fizic ma simteam inca foarte bine. Numeroasele variabile pentru care nu eram tocmai pregatit mi-au consumat o buna parte din energia mentala. Foarte benefic a fost ajutorul primit de la membrii consiliului imaginar si am reusit sa raman concentrat.

Ultimii km au fost de vis, mai ales datorita miilor de suporteri care ne incurajau de pe margine. Am simtit o relaxare si o eliberare minunata, am mai gasit niste resurse de energie si am accelerat spre sosire. Pe ultimii metri am alergat cu steagul Romaniei deasupra capului si am incheiat in 3:50. ;)

M-am clasat in primii 5000 la general si in primii 200 la categoria masculin 24-29 ani. Castigatorii au fost Hailu Legese Shume la masculin cu 2:09 si Lemma Geda Ayelu la feminin cu 2:34, ambii din Etiopia.

Dupa sosire, m-am schimbat si am mai facut cativa kilometri pe traseu pentru a-i incuraja pe cei care soseau. A fost o experienta senzationala si ma bucur ca am putut face parte din numeroasa echipa a Romaniei si ca am alergat pentru Scoala de Valori.

Aici poti sustine si dona pentru Scoala de Valori. Am incredere ca impreuna putem reusi! :D

This entry was posted in Concursuri, Educatie, Eu, despre mine, Evenimente, Personale, Sport, Timp liber. Bookmark the permalink.

2 Responses to Am alergat la Maratonul din Roma pentru Scoala de Valori

  1. Pingback: Maratonul celor 2 lacuri | Cristian David-Matei

  2. Pingback: Alerg la Maratona di Roma 2015 pentru Hospice Casa Sperantei | Cristian David-Matei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>