Duminica, 10 aprilie, am alergat pentru HOSPICE Casa Sperantei la Maratona di Roma. Evenimentul este anul acesta la a 22-a editie, face parte din Categoria de Aur a Federatiei Internationale si a reunit peste 15000 de alergatori din 111 tari. 
Pentru mine este al al treilea an consecutiv cand particip la Maratona di Roma si reprezinta al 17-lea maraton pe care l-am alergat. De asemenea, reintoarcerea la Roma inseamna o mare bucurie, deoarece este unul dintre orasele mele de suflet. 
Dupa cele 2 experiente anterioare, cunosteam foarte bine traseul cu avantajale si provocarile pe care le ofera. Una dintre noutatile din acest an a fost decalarea cu 2 saptamani fata de perioada traditionala de la sfarsitul lui martie, astfel ca vantul si ploaia au fost inlocuite cu soare si caldura. 
Alta noutate a constat in starturile decalate pe grupuri, cum mai experimentasem la Berlin si Paris. Rezultatul de 3:15 de anul trecut de la Berlin mi-a oferit oportunitatea de a porni din primul grup cu obiectivul de 1:59. 
Stiam ca startul avea sa fie foarte aglomerat si intr-o zona ingusta, in urcare si pe piatra cubica. Asa ca pentru prima data am pornit din primele randuri, foarte aproape de iepurii cu baloane.
Am depasit rapid iepurii de 3:30 si pe cei de 3:15 si apoi i-am urmarit la o distanta de cativa zeci de metri pe cei de 3:00. Am mentinut un ritm confortabil si ma simteam foarte bine, astfel ca la 5k am trecut la 21:46, iar la 10k la 43:59.
Provocarea a aparut dupa 11k cand, la o curba la dreapta, am simtit o trosnitura si o durere cumplita in soldul drept, o accidentare mai veche de la Marathon de Paris si pe care o tratasem mai multe luni.
Am cautat sa ma recuperez rapid prin cateva miscari si alergare usoara, care au fost fara succes. Singura optiune a ramas alternarea mersului cu alergarea usoara cu obiectivul ameliorarii si a cresterii vitezei progresiv.
Dupa 12k m-au depasit si iepurii de 3:15 pe care am reusit sa-i insotesc 1k, dupa inca 5k m-au ajuns si cei de 3:30 pe care i-am insotit 2k. Dupa care de la 20k si alergarea usoara a-nceput sa devina din ce in ce mai dureroasa si mergeam din ce in ce mai mult.
Cronometrul de la jumatatea maratonului indica inca un timp foarte optimist de 1:49, care avea s-ajunga la 3:00 la 30k si 3:44 la 35k. Dupa rehidratarea si realimentarea de la 35k, ultimii 7k au fost doar de mers pana la finalul de 5:14, care a reprezentat si un nou record personal de cel mai lung timp pentr-un maraton de sosea.
Unul din principalele avantaje ale plimbarii de peste 30k a fost faptul ca am putut sa ma bucur si sa admir frumusetea traseului si a obiectivelor pe langa care am trecut. Alt avantaj a fost oportunitatea de a cunoaste si a povesti cu alti colegi de alergare, in special cu Paola, o sportiva de peste 45 de ani din Pescara, cu rezultate la maratoane intre 3:23 si 3:28, care m-a-nsotit pe ultimii 5k.
Finalul a reprezentat o uriasa victorie, cel mai solicitant si mai muncit maraton. M-am reintalnit cu Mitica, care reusise un nou record personal de 4:35, am povestit, am facut niste fotografii, dupa care-am sarbatorit la o bere.
Castigatorii au fost Amos Kipruto din Kenya la masculin cu 2:08 si Tusa Rahma din Etiopia la feminin cu 2:28.
Aici poti sustine si dona pentru HOSPICE Casa Sperantei. Am incredere ca impreuna putem reusi.
