Cernica Spring Trail Running Marathon

Cenica Spring Trail Running Marathon

Sambata, 26 aprilie, a fost prima editie a Cernica Spring Trail Running. Evenimentul a fost organizat de Adventuremania in Padurea Cernica si a reunit peste 100 de alergatori.

Competitia a inclus 5 probe: maraton, semimaraton, cros (10 km), familie (5 km) si copii (500 m). Startul si sosirea au fost din zona Aventura Park, iar traseul a avut o bucla interioara si una exterioara. Cei de la cros au alergat tura interioara, cei de la semi ambele ture, iar cei de la maraton ambele ture de doua ori.

Eu am participat la proba de maraton si a insemnat al cincilea maraton alergat (dupa Maratonul Reintregirii Neamului RomanescMaratonul International din RomaMaratonul International Cluj si Maratonul celor 2 lacuri), al patrulea in 34 zile, al treilea in 13 zile, al doilea in 5 zile si primul pe pamant. :D

Decizia de a ma inscrie a fost una spontana, mai ales ca programul imi era destul de aerisit si ma obisnuisem sa am mai multe evenimente la sfarsit de saptamana. Cum The Color Run era dupa-amiaza, ma gandeam ca o sa termin rapid maratonul si o sa reusesc sa ajung la timp si acolo.

Obiectivul era sa alerg in mai putin de 4 ore, iar inainte de start am vorbit cu Ionela Muscalu si mi-a zis ca avea acelasi obiectiv. Astfel ca am decis sa alergam impreuna si sa vedem ce iese.

O parte din traseu il cunosteam de la Forest Run Grand Prix Etapa a V-a si stiam ca e foarte solicitant, mai ales cu celebrul hau. Urma sa aflam ca Padurea Cernica avea numeroase surprize mult mai provocatoare si hauri mai mari. Cel mai solicitant se afla cam pe la jumatatea buclei exterioare si necesita calitati de saritor in lungime pentru a trece peste el. :P

Noi am pornit in viteza si am facut rapid cunostinta cu noroiul si baltile de pe traseu. Dupa cativa kilometri, ne-am stabilit un ritm constant si am alternat la trena. Strategia a functionat mai bine decat ne asteptam si am reusit sa incheiem prima jumatate a cursei in 1:45.

Ne simteam foarte bine si am discutat posibilitatea chiar sa obtinem un rezultat de 3:30. Am alergat cu un ritm confortabil, povestind si glumind, admirand peisajele superbe sau ascultand cantecele pasarilor si broastelor. ;)

Pe langa traseu, o alta provocare a fost caldura pe care o simteam chiar si la umbra copacilor. Punctele de hidratare si alimentare au fost de mare ajutor, mai ales cele de langa start si de la jumatatea buclei exterioare. Un alt mare plus a fost marcarea traseului care ne-a oferit o orientare usoara chiar si cu privirea incetosata dupa zeci de kilometri alergati.

Cenica Spring Trail Running Marathon

Energia pozitiva a Ionelei care a alergat mereu cu zambetul pe buze, incurajarile voluntarilor si suportul lui Stefan Oprina ne-au ajutat sa incheiem cursa in 3:44. Astfel, ne-am clasat pe locurile 7-8 la general, Ionela a castigat detasat la feminin, iar eu am fost pe locul 3 la categoria 19-29 ani.

Cenica Spring Trail Running MarathonCastigatorul absolut a fost super campionul si ultra maratonistul Florin Szomyu care a obtinut un rezultat de 2:50. De asemenea, m-am bucurat sa am onoarea sa urc alaturi de el pe podium la categorie. Pe locul 2 la general au venit la egalitate Florin Ionita si Florin Simion care au facut si ei o alergare in echipa. :)

Mi s-a confirmat inca o data ca alergarea poate fi transformata dintr-un sport individual si monoton intr-unul de echipa si distractiv. Practic, in ultimele 3 saptamani am avut de 3 ori ocazia sa experimentez personal la Semimaraton Brasov (cu Cezar Chitu), la Maratonul International Cluj (cu Vlad Tanase) si la Cernica Spring Trail Running Marathon (cu Ionela Muscalu).

De asemenea, am avut parte la Semimaraton Gerar de o cursa al carei specific era chiar alergarea in echipa (unde am participat impreuna cu Magdalena Veliscu si Cosmin Navadaru). Prin urmare, abia astept 7500 si 2×2 unde se participa in echipa de 2 persoane.

A fost cel mai frumos eveniment sportiv la care am participat, iar nivelul competitiei a fost unul foarte ridicat. Felicitari si multumiri organizatorilor, voluntarilor si alergatorilor. Maratonul de la Cernica a reprezentat un bun antrenament si trecerea catre maratoanele montane. In luna mai voi alerga la Eco Maraton pe 10 si la Maraton Apuseni pe 24. :D

This entry was posted in Concursuri, Eu, despre mine, Evenimente, Personale, Sport, Timp liber. Bookmark the permalink.

One Response to Cernica Spring Trail Running Marathon

  1. Pingback: Forest Run Grand Prix Etapa a VI-a | Cristian David-Matei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>