Actiunea vindeca frica!

Ieri am citit un fragment motivant din cartea “Echipat pentru succes” pe care vreau sa il impartasesc. Jim Dornan scrie despre fiica lui Heather:

Una dintre cele mai de impact lectii pe care le-am invatat vreodata a fost cea din seminarul Dinamic Living, sustinut de Skip Ross, in care acesta a spus: “ACTIUNEA VINDECA FRICA!” Nu voi uita niciodata acest lucru, tocmai fiindca l-am vazut aplicat atat de des de-a lungul anilor. Acum cativa ani s-a petrecut chiar o povestioara amuzanta, cu fiica noastra, Heather, care avea pe atunci 12 ani. Participase de curand la una dintre taberele de vara ale lui Skip, unde invatase principiile Dinamic Living. Noi ne aflam in vizita la niste prieteni din San Diego (la doua ore de mers cu masina de la noi de acasa), cand Heather ne-a sunat sa ne intrebe daca poate veni la noi (ea si fiica prietenilor nostri se cunosteau foarte bine). Credeam ca e totul aranjat, sa vina cu trenul pana intr-un loc de unde sa o fi putut lua mai usor. A ajuns la ora stabilita, dar dupa aceea ne-a povestit despre “obstacolele” cu care se confruntase pe drum – si din cauza carora aproape ca era sa nu mai ajunga.

Noi credeam ca fratele lui Nancy urma sa o ia de acasa ca sa o duca la gara, dar nu era, asa ca Heather a sunat la taxi (ea singura). Si a fost nevoita sa se urce in tren fara bilet, fiindca trenul mai avea putin si pleca atunci cand a ajuns ea acolo. Au fost ceva complicatii, dar, pentru Heather erau doar niste “mici detalii”. Se concentra pe rezultate… nu pe obstacole.

Dupa ce ne-a povestit toate acestea si am vazut cat de incantata era, i-am pus evidenta intrebare pe care o pun toti parintii: “Ti-a fost frica?”. Heather a spus: “Nu… Skip Ross m-a invatat ca actiunea vindeca frica, asa ca restul a venit de la sine si iata-ma!”. Uau, chiar si azi sunt impresionat de exemplul direct al modului in care actiunea vindeca teama, in special cand ai invatat si ti-ai insusit acest lucru de la o varsta frageda!

This entry was posted in Carti, Dezvoltare personala, Lectii de viata. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>