Astazi ma simt strain fata de mine
Si fata de tot ce ma-nconjoara,
Caci sunt fara rost intaia oara
Si nimic din ceea ce fac nu este bine.
Focul interior subit s-a stins
Cand de nedreptate si minciuna am fost invins;
Astfel s-a pierdut orice speranta
De a mai realiza ceva in viata.
Idealurile pentru care atatia ani am luptat,
Intr-un minut s-au prefacut in scrum;
Gandurile aruncate-mi sunt la margine de drum,
Iar visurile peste noapte s-au sfaramat.
Degeab-as incerca din neputinta sa ma ridic,
Caci raul exterior mi-e potrivnic;
Ceas cu ceas devine mai puternic,
Iar eu mai adanc in prapastie tot pic.
Nu pot sa mai salvez ce n-am putut salva,
Caci inainte de vreme s-a tras cortina,
Pentru ultima oara s-a stins lumina
Si scena-si cere partea sa: viata.
Acum nu mai am pentru ce trai
Si singura solutie-mi ramane a muri…
Inchid ochii si ca-ntr-un vis
Ma-ndrept in zbor spre paradis.
Eu am scris aceasta poezie pe 28 septembrie 2005.